Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment România, prezentă la cel mai amplu exercițiu NATO din ultimii 13 ani

România, prezentă la cel mai amplu exercițiu NATO din ultimii 13 ani

Un articol de: |
Foto: epochtimes-romania.com/ Eveniment

Alianța Nord-Atlantică va efectua în perioada 3 octombrie- 6 noiembrie, cel mai amplu exercițiu militar din ultimii 13 ani, cu participarea a peste 36.000 de militari din 33 de țări, printre care și România.

Exercițiul se va desfășura pe o perioadă de aproximativ o luna în Italia, Portugalia, Spania, în Oceanul Atlantic și în Marea Mediterană, precizează mediafax.

Acest exercițiu este unul dintre cele mai ample organizate de NATO începând cu 2002 până în prezent.

Comandamentul Aliat al NATO de la Brunssum a declarat că acesta este cel mai complet exercițiu NATO: “Peste 12 organizaţii internaţionale majore, agenţii umanitare, Uniunea Europeană şi Uniunea Africană vor fi reprezentate la exerciţiu, demonstrând angajamentul NATO şi contribuţia la o abordare exhaustivă”.

Acesta a precizat că pentru îmbunătățirea capacităților Alianței Nord-Atlantice, membri ai forțelor aeriene, terestre, maritime și ai unităților speciale vor efectua operațiuni similare, în locații diferite.

Potrivit armatei americane, la “cel mai amplu exerciţiu militar organizat după Căderea Zidului Berlinului” vor participa 36.000 de militari, 60 de nave militare și 200 de avioane din cele 28 de state membre NATO și din cinci țări aliate.

Citeşte mai multe despre:   NATO,   exercitiu comun NATO,   cel mai mare exercitiu NATO,   Romania,   Franta,   Spania,   alianta,   tari aliate,   exercitiu militar
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment