Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Şeful Poliţiei din Turceni a demisionat, după ce agenţi din subordinea lui au ajuns în arest pentru dare şi luare de mită, furt şi tăinuire

Şeful Poliţiei din Turceni a demisionat, după ce agenţi din subordinea lui au ajuns în arest pentru dare şi luare de mită, furt şi tăinuire

Un articol de: |
Foto: psnews.ro Eveniment

Şeful Poliției din Turceni, Gorj, subcomisarul Cătălin Tiberiu Vlad, a demisionat din funcție, după ce agenţi din subordinea lui au fost reținuți sau puși sub control judiciar de Parchetul General.

Procurorii au prezentat înregistrări în care poliţiştii luau şpagă ca să îi lase pe şoferi să îşi continue drumul cu cărbunele sustras de la Complexul Energetic Oltenia.

Patru polițiști au fost arestați, în acest dosar, iar alți 12 polițiști din Rovinari și Turceni sunt sub control judiciar.

Sesizarea în acest caz a fost făcută de către Direcţia Generală Anticorupţie Gorj încă din 2013, iar dosarul a fost instrumentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Potrivit anchetei, poliţiştii primeau mită diferite sume de bani pentru a trece cu vederea transporturile de cărbune furat de la Complexul Energetic Oltenia.

În cauză au fost constituite, în cele din urmă, două dosare penale, unul care îi vizează pe cei care sustrăgeau cărbune, iar cel de-al doilea pe oamenii legii.

În urma audierilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, 13 dintre cele 21 de persoane care au fost reținute pentru 24 de ore au fost puse sub control judiciar, iar opt vor fi cercetate în libertate, pentru furt și tăinuire.

În schimb, cercetările făcute de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au încheiat cu arestarea preventivă a celor opt suspecți, printre care se află și patru polițiști, alte 14 persoane (dintre care 12 poliţişti) fiind puse sub control judiciar.

 Polițiștii sunt acuzați de infracţiuni de dare şi luare de mită, furt şi tăinuire, potrivit romaniatv.net.

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment