Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Spitalul din Huși, fără medic pediatru după ce medicul acuzat în cazul morții fetiței și-a luat liber

Spitalul din Huși, fără medic pediatru după ce medicul acuzat în cazul morții fetiței și-a luat liber

Un articol de: |

Spitalul din Huși a rămas fără pediatru, după ce medicul Floreta Bianu, acuzat în cazul morții fetiței de 4 ani și-a luat liber. Pe durata anchetei deschise atât de oamenii legii, cât şi de Ministerul Sănătăţii, copii internaţi la Spitalul din Huşi au rămas în grija unui medic de la Spitalul Județean Vaslui face zilnic naveta la unitatea sanitară din Huși.

Situaţia a fost creată după ce o fetiţă de numai 4 ani a fost internată si a diagnosticată cu laringită, iar medicii i-au administrat un antibiotic, fără a verifica însă dacă pacienta este alergică la medicament. Fetita a murit la numai o oră după ce a ajuns pe mâinile specialiştilor.

"Doamna doctor Bianu şi-a luat liber câteva zile, chiar dacă a mai venit la serviciu să-şi vadă pacienţii. Este chemată foarte des la Vaslui, la Direcţia de Sănătate Publică, la Poliţie, pentru a da declaraţii cu privire la cazul fetiţei. Oricum, nici nu mai puteam avea bază că mai poate veni acum la serviciu. Vă daţi seama că este bulversată şi afectată de ceea ce s-a întâmplat", a declarat Lucia Rotaru, managerul Spitalului Municipal Huşi.

Conducerea spitalului a decis să ceară ajutorul colegilor de la Spitalul Județean Vaslui. Astfel un medic pediatru de la Vaslui face zilnic naveta la unitatea sanitară din Huși, pentru ca cei internaţi aici să beneficieze de îngrijirile medicale corespunzătoare.

După moartea fetiţei de numai 4 ani, în urma unei injecţii, şi Ministerul Sănătăţii a dechis o anchetă la spitalul din Huşi.

Poliţiştii vasluieni au deschis un dosar penal în acest caz şi fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Citeşte mai multe despre:   spitalul din husi,   fetita de 4 ani moarta,   floreta bianu
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment