Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Suspiciuni de boala limbii albastre în 15 localități din Timiș

Suspiciuni de boala limbii albastre în 15 localități din Timiș

Un articol de: |
Foto: rfi.ro Eveniment

Boala limbii albastre ar putea fi confirmată și în Timiș. În 15 localități din județ există suspiciuni de apariție a maladiei, anunță reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș, potrivit Agerpres.

Probele pozitive serologic au fost trimise la laboratorul de referință al Institutului de Diagnostic pentru Sănătate Animală din București. Deși până acum au existat câteva decese la animalele din județ, fără confirmările venite din capitală nu se va cunoaște cauza exactă a morții ovinelor.

”Avem puține decese de animale, 26 de capete, și alte 10 suspiciuni, dar nu suntem siguri că este vorba despre boala catarală ovină (a limbii albastre), pentru că nu știm din ce cauze au murit oile, până când nu primim rezultatele de la București”, a precizat pentru Agerpres dr. Adrian Radu Popa, director executiv al DSVSA Timiș.

Totuși, Popa a subliniat că numărul de decese animale este mic în raport cu efectivul de ovine al județului, de peste 630.000 de capete.

De asemenea, medicul a precizat că după ce în luna spetembrie febra catarală ovină a fost identificată în județul Caraș Severin, și teritoriul județului Timiș a fost inclus în zona de protecție și supraveghere pentru boala limbii albastre, zonă coordonată de ANSVSA și de autoritățile locale.

Citeşte mai multe despre:   boala limbii albastre,   Timiş,   directia sanitar veterinara,   ANSVSA
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment