Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Titus Corlățean: Mai mulți cetățeni români, implicați în trafic cu droguri în Mexic

Titus Corlățean: Mai mulți cetățeni români, implicați în trafic cu droguri în Mexic

Un articol de: |
Foto: evz.ro Eveniment

Mai mulţi cetăţeni români sunt implicaţi în trafic cu droguri peste hotare. Unul dintre aceste state este Mexicul, unde câţiva români au legături cu reţelele de traficanţi. Declaraţia îi aparține ministrului român al Afacerilor Externe. Titus Corlăţean a ţinut să avertizeze asupra faptului că în peste 30 de state ale lumii, astfel de infracţiuni sunt pedepsite cu moartea.

"Sunt anumite situaţii, dar nu ca o regulă. Mai apar astfel de situaţii de excepţie şi în astfel de ocazii acordăm tot sprijinul consular dacă sunt probleme legate de paşapoarte, dacă sunt probleme legate de alte lucruri, astea încercăm să le reglăm", a spus Corlăţean, care a menţionat că, dacă tot a venit vorba despre Mexic, trebuie precizat că sunt cetăţeni români care "au căzut în plasa unor reţele de trafic de droguri, unii sunt transportatori de droguri şi, din păcate, suportă consecinţe".

"Însă pentru că aţi vorbit de Mexic, eu aş vrea să menţionez un alt subiect, mult mai complicat, mult mai delicat şi care se regăseşte în America Latină şi în Asia. Din păcate, concetăţeni de-ai noştri, inclusiv în Mexic, au căzut în plasa unor reţele de trafic de droguri, unii sunt transportatori de droguri şi, din păcate, suportă consecinţe. Avem astfel de situaţii în care noi încercăm, cu sprijin consular, să le acordăm asistenţă consulară, dar vreau să atrag atenţia foarte serios şi ăsta este şi sensul campaniei pe care am demarat-o ieri (n.r. - vineri) cu spoturi pe care sperăm să le preia mass-media de avertizare", a mai spus Corlăţean, care a adăugat că sunt peste 30 de state în lume în care traficul de droguri se pedepseşte cu pedeapsa capitală, menţionând că sunt situaţii în care românii trebuie să se ferească, să nu facă greşeli.

"Sunt peste 30 de state în lumea asta în care traficul de droguri, cărăuşia de exemplu, nu doar consumul, se pedepsesc cu pedeapsa capitală şi avem astfel de situaţii, din păcate, în care românii trebuie să se ferească, să nu facă greşeli. Vrem să informăm cât mai mult cetăţenii români să nu facă astfel de greşeli şi mai ales chestiuni legate de droguri. Sunt cazuri şi în Mexic şi vă spun că suntem extrem de preocupaţi, facem demersuri, dar transmit şi un semnal politic de avertizare să nu se joace nimeni cu focul", a mai spus el.

Citeşte mai multe despre:   Titus Corlatean,   cetateni romani,   trafic cu droguri,   Mexic
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment