Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Traian Băsescu: Limba română, unul dintre cele mai importante simboluri ale identității naționale

Traian Băsescu: Limba română, unul dintre cele mai importante simboluri ale identității naționale

Un articol de: |
Foto: presidency.ro Eveniment

Președintele Traian Băsescu a transmis, sâmbătă, un mesaj plin de felicitări și urări românilor, cu ocazia Zilei Limbii Române, prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit președintelui, limba română reprezintă unul dintre cele mai importante simboluri ale identității naționale.

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a transmis sâmbătă, 31 august a.c., un mesaj cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române.

În data de 31 august sărbătorim, începând din acest an, Ziua Limbii Române, o zi în care românii și vorbitorii limbii române de pretutindeni cinstesc unul dintre cele mai importante simboluri ale identității noastre naționale. În lume trăiesc, astăzi, în jur de 30 de milioane de vorbitori ai limbii române, iar, pentru aproape 25 de milioane dintre aceștia, româna este limba lor maternă.

În această zi, gândurile mele se îndreaptă spre toți românii, dar, mai ales, spre cei care trăiesc în comunităţile din afara graniţelor ţării pentru care limba română rămâne cel mai important și cel mai valoros element al identității lor naționale. De aceea, cu acest prilej, doresc să le transmit toată susţinerea şi aprecierea mea pentru eforturile pe care le fac ca să păstreze vie în familiile și în comunitățile lor limba română chiar, uneori, cu prețul înfruntării multor greutăți și ostilități.

Avem datoria de a păstra şi de a cultiva limba română ca fundament al spiritualităţii şi al culturii noastre pentru că ea reprezintă expresia comuniunii şi a solidarităţii de destin prin care noi, ca popor, ne afirmăm propria noastră identitate în lume.

La mulți ani, români, la mulți ani, vorbitori ai limbii române!


Plenul Camerei Deputaților a adoptat pe 19 februarie 2013 un proiect de lege prin care data de 31 august a fost instituită ca ”Zi a Limbii Române”.

Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment