Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Un deţinut a susţinut în premieră în Penitenciarul Târgu-Ocna examenul de absolvire a liceului

Un deţinut a susţinut în premieră în Penitenciarul Târgu-Ocna examenul de absolvire a liceului

Un articol de: |
Foto: bacauexpres.ro Eveniment

Un deţinut încarcerat pentru tentativă de omor la Penitenciarul Spital Târgu-Ocna a susţinut luni, în premieră, în incinta puşcăriei examenul de absolvire a liceului, pe care l-a terminat anul trecut la Fălticenui.

Tânărul de 20 de ani a obţinut nota 8.00 la ambele teze susţinute în scris la Română şi Matematică, relatează Mediafax. El şi-a susţinut cele două teze în scris sub supravegherea a cinci profesori, toţi de la Colegiul "Vasile Lovinescu" Fălticeni.

După trei ore de examen, tânărul a reuşit să obţină nota 8.00 la fiecare din cele două discipline, astfel încât i se va putea încheia situaţia şcolară, el fiind absolvent de clasa a XIII-a.

Pe toată perioada derulării examenului, membrii comisiei au stat cu măşti pe faţă, întrucât deţinutul care a susţinut tezele este bolnav de tuberculoză.

De altfel, acesta este şi motivul pentru care tânărul a ajuns la Penitenciarului Spital Târgu-Ocna.

Citeşte mai multe despre:   Penitenciarul Târgu-Ocna,   examen de admitere,   absolvire a liceului,   detinut
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment