Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Un primar din Constanța a stabilit un record absolut, cu ajutorul DNA: La 30 de minute după ce a fost numit în funcție, a fost arestat pentru șantaj

Un primar din Constanța a stabilit un record absolut, cu ajutorul DNA: La 30 de minute după ce a fost numit în funcție, a fost arestat pentru șantaj

Un articol de: |
Foto: Adevarul Eveniment

Primarul din comuna Tuzla, județul Constanța, a stabilit un record greu de egalat. Acesta a fost arestat de DNA la 30 de minute după ce fusese numit în funcție.

Taner Reșit fusese numit, marți, primar interimar în locul fostului edil, Constantin Micu, condamnat pentru delapidare.

Prefectul Ion Constantin îl aștepta pe Reșit la Prefectură pentru a face anunțul oficial, dar acesta nu s-a mai prezentat. Astfel, prefectul a aflat că acesta fusese chemat la DNA Constanța, fiind acuzat de șantaj, scrie Adevărul.

După câteva ore de audieri, acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Conform procurorilor, acestuia i se impută şantajarea unui om de afaceri în perioada 16 august - 8 septembrie, în complicitate cu Ştefan Radu, un patron care voia să pobţină 48.000 euro de la acesta. Cei doi au ameninţat administratorul, i-au alungat clienţii, au împiedicat accesul acestora în magazinul său, au schimbat încuietorile şi au sechestrat bunurile firmei. Mai mult, la data de 8 septembrie, Ştefan Radu l-a bătut pe administrator, în prezenţa viceprimarului.

Viceprimarul Taner Reşit (42 ani), membru al Partidului Noua Generaţie, a reuşit astfel performanţa de a fi, teoretic, primar interimar numai 30 minute, fiind probabil cel mai scurt mandat din istoria României.






 

Citeşte mai multe despre:   tuzla,   mandat de 30 de minute,   DNA,   Taner Reșit
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment