Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Victimele maidanezilor: De la japonezul ucis lângă Guvern în 2006, la bebeluşi şi vârstnici sfâşiaţi în toată ţara

Victimele maidanezilor: De la japonezul ucis lângă Guvern în 2006, la bebeluşi şi vârstnici sfâşiaţi în toată ţara

Un articol de: |
Foto: cugetliber.ro Eveniment

Un raport al Institutului Matei Balș publicat la începutul acestui an arăta că peste 16.000 de persoane au fost mușcate de câini maidanezi în 2012 numai în Bucureşti, cu 3.200 de persoane mai mult decât în 2011. În ultimii ani, mai multe persoane şi-au pierdut viaţa în România după ce au fost muşcate de câini comunitari. Cele mai multe victime au fost copii şi persoane în vârstă.

Conform raportului publicat de Institutul Matei Balş, la nivelul întregii țări, anul trecut doi copii și un adult au murit din cauza rănilor provocate de maidanezi. Dintre cele 16.000 de persoane mușcate din București, 3.330 sunt copii.

În ciuda nenumăratelor promisiuni venite din partea autorităţilor locale, absenţa unor măsuri eficiente a acestora i-a costat pe mulţi viaţa. Nou-născuţi, copii sau persoane în vârstă au picat victime haitelor de câini lăsaţi de izbelişte în toate zonele ţării.

Iată câteva dintre cazurile „celebre” ale ultimilor ani:

- 29 ianuarie 2006

Unul dintre cele mai răsunătoare cazuri în care un om şi-a pierdut viaţa din cauza unui câine fără stăpân a avut loc în 2006, când un cetăţean japonez în vârstă de 68 de ani, președintele al reprezentanței Koyo, a fost muşcat de un maidanez în Piaţa Victoriei din Capitală, în apropierea sediului Guvernului. Muşcătura câinelui i-a secționat o arteră de la picior, iar bărbatul a încetat din viaţă după ce a pierdut prea mult sânge.

La scurt timp, haitele din zonă au fost capturate de municipalitate, iar principalul suspect s-a dovedit a fi un câine talie medie cunoscut sub numele de Bosquito.

Cazul a ajuns în Justiție, iar patrupedul a fost apărat de avocatul Paula Iacob, care a susţinut că animalul este nevinovat, iar japonezul a murit în urma unui infarct. După încheierea procesului, ONG-urile i-au găsit câinelui o familie adoptivă în Germania, unde Bosquito a ajuns celebru. 

- 14 Aprilie 2008

O fetiță de 6 ani a murit mușcată de câinii comunitari de pe un teren aflat în litigiu între Primăria Constanța și Primăria Agigea. Fetiţa ieşise la joacă şi, după circa 7 ore, a fost găsită moartă, cu faţa desfigurată şi numeroase muşcături pe corp, pe un câmp de la marginea oraşului.

- 25 ianuarie 2011

Taniușa Stanchievici, în vârstă de 49 de ani, a fost adusă la Spitalul „Bagdasar-Arseni” în stare foarte gravă, după ce a fost găsită în curtea ADP Sector 5. Femeia prezenta traumatisme severe, plăgi adânci provocate de mușcături de câini, șoc hipotermic și hemoragic. A decedat două zile mai târziu.

- 23 martie 2011

O femeie de 62 de ani, din Albota, județul Argeș, a fost sfâşiată de o haită de câini din localitate. Femeia a reușit să scape de atacul câinilor însă a fost găsită moartă a doua zi în locuința sa. Aceasta avea multiple mușcături pe tot corpul, polițiștii identificând o urmă de sânge pe o distanță de 900 de metri de la locul atacului până la domiciliul victimei. 

- 30 ianuarie 2012

O femeie de 71 de ani din Satu Mare a murit după ce a fost mușcată de o haită de câini maidanezi la periferia orașului. Femeia se deplasa pe stradă când a fost atacată de câini, fiind găsită sfâșiată de un bărbat care a alertat poliția. 

- 24 martie 2012

Un copil de şase ani a murit după ce a fost atacat de câini pe un câmp din satul Călineşti, comuna Dărmăneşti, judeţul Suceava. Trupul copilului, care prezintă mai multe muşcături, a fost găsit de către o femeie care a alertat autoritățile. 

- 11 martie 2012

Gheorghe Cucoş, un bătrân de 75 de ani din Vaslui, dat dispărut la începutul lunii februarie, a fost găsit mort pe un câmp de la marginea oraşului. „Frânturile de pe capetele membrelor inferioare, ca şi cele de pe coapsa dreaptă, indică muşcături de animale. Dacă găseam cutia toracică, ne puteam da seama dacă ar fi fost sau nu vorba de omucidere. Din experianţa mea, câinii mănâncă cutia toracică. Mai mult, nu am găcit nici mandibula. Noi am recuperat din organele componente cât am putut, în condiţiile în care zăpada încă este mare", susţinea Ovidiu Berinde, procurorul de caz.

- 18 aprilie 2013

Cadavrul unui bebeluş mâncat pe jumătate de câini a fost descoperit de către cadrele medicale ale Spitalului Orăşenesc din Târgu-Cărbuneşti, judeţul Gorj. Nou-născutul a fost găsit lângă mai multe coşuri de gunoi şi fusese mâncat de maidanezi de la brâu în jos.  

- 2 septembrie 2013

Un copil de 4 ani a fost ucis de câini comunitari în zona Parcului Tei din Sectorul 2 al Capitalei. De asemenea, fratele micuțului, de șase ani, a fost atacat de maidanezi.

Un câine bolnav poate transmite 42 de boli, iar prinderea, tratarea și cazarea unui maidanez ajunge la 85 de euro pe lună. În 2011, se estima că circa 60.000 de câini comunitari se află pe străzile din București, aceștia fiind grupați în circa 8.000 de haite.

Citeşte mai multe despre:   maidanezi,   caini comunitari,   victime,   ucisi,   sfasiati,   cetatean japonez,   Bosquito,   copii,   parcul tei,   atac,   muscaturi,   raport,   Matei Balş,   caini vagabonzi
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Eveniment