Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Acordul de asociere UE - Republica Moldova a fost ratificat de Parlamentul European

Acordul de asociere UE - Republica Moldova a fost ratificat de Parlamentul European

Un articol de: |
Foto: cotidianul.ro Externe

Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană-Republica Moldova a fost ratificat, joi, de Parlamentul European (PE), informează un comunicat al instituției, citat de Mediafax.

Acordul, care include şi un aspect comercial aprofundat şi comprehensiv și reprezintă fundamentul pentru o mai puternică asociere politică şi integrare economică între UE şi R. Moldova, a fost aprobat cu 535 de voturi "pentru", 94 "împotrivă" şi 44 de abţineri.

"Ratificarea acordului de asociere UE-Moldova este o clară recunoaştere a succesului procesului de reformă politică şi economică în Moldova, care stabileşte perspectivele sale europene şi dovedeşte determinarea sa ca la un moment dat să adere la UE. Este momentul să felicităm poporul moldovean pentru acest succes istoric, mai ales în contextul alegerilor parlamentare viitoare din 30 noiembrie, care vor fi cruciale pentru ţară", a spus raportorul Petras Austrevicius.

Eurodeputații au ținut să sublinieze că Acordul de asociere acoperă "întreg teritoriul recunoscut internaţional al Republicii Moldova", iar Transnistria, ca parte a acestuia, trebuie să fie subiect al acordului, au subliniat eurodeputaţii.

Pentru a intra în vigoare, Acordul de asociere trebuie să fie ratificat de Parlamentele naţionale ale statelor membre UE. Părţi din acord, inclusiv Acordul aprofundat şi comprehensiv de liber schimb, se aplică provizoriu de la 1 septembrie 2014. Republica Moldova a ratificat acordul la 2 iulie.

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe