Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe CEDO acordă despăgubiri de 20.000 de euro unui fost deținut român: Află ce a reclamat acesta

CEDO acordă despăgubiri de 20.000 de euro unui fost deținut român: Află ce a reclamat acesta

Un articol de: |

Un fost deţinut român, condamnat pentru omor, a obţinut, marţi, despăgubiri de 20.000 de euro de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde a reclamat condiţiile de igienă din detenţie, inclusiv probleme stomatologice ce au dus la pierderea unor dinţi, informează Mediafax.

Iacov Stanciu  a fost condamnat definitiv în 2004, la 12 ani şi şase luni de închisoare pentru omor, fiind eliberat condiţionat în 2011.

El reclamase supraaglomerarea şi mizeria din închisori, inclusiv timpul insuficient petrecut în afara celulelor şi hrana necorespunzătoare.

El a susţinut, în special, că în perioada în detenţie a trebuit să împartă uneori patul cu un alt deţinut din cauza aglomeraţiei din închisori, iar în celule nu avea apă caldă, însă erau şobolani.

Stanciu a mai spus că a contractat o serie de boli cronice în timpul detenţiei sale, inclusiv multe probleme dentare, o parte din dinţi findu-i extraşi, însă - deşi i s-au administrat antibiotice şi analgezice - un tratament imediat i-a fost refuzat pe motiv că afecţiunea lui nu reprezenta o urgenţă.

Curtea Europeană a reţinut că acest caz reflectă o problemă comună pentru penitenciarele româneşti şi că, în pofida eforturilor autorităţilor române de a îmbunătăţi situaţia, acestea trebuie să ia măsuri suplimentare. Curtea a spus că este sesizată în prezent cu 80 de cereri similare îndreptate împotriva României.

În acest caz, CEDO a decis despăgubirea morală a fostului deţinut pentru crimă cu 20.000 de euro (cât a cerut-n.r.) şi la plata a 4.800 de euro pentru cheltuieli.

Citeşte mai multe despre:   detinut roman,   CEDO,   penitenciar,   condamnat pentru omor,   despăgubiri
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe