Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Cine sunt milionarii din spatele mișcării islamiste care controlează acum Egiptul

Cine sunt milionarii din spatele mișcării islamiste care controlează acum Egiptul

Un articol de: |

Islamistul Mohamed Morsi, noul preşedinte al Egiptului, vine din rândurile Fraţilor ­Musulmani una dintre cele mai importante forțe politice din țară, în spatele căreia se află doi milionari persecutați de vechiul regim, relatează Ziarul Financiar.

Membrii organizaţiei islamiste fac parte dintr-o generaţie re­li­gioasă conservatoare din lumea musulmană cu succes în afaceri şi în politică. Oamenii de afaceri din frăție sunt organizați de Hassan Malek, iar pentru candidatura la preşedinţia Egip­tu­lui partidul or­ga­nizaţiei islamiste, denumit Partidul Libertăţii şi Justiţiei, l-a de­sem­nat pe Khairat el-Shater, fostul deputat şi lider al Frăţiei Mu­sul­ma­ne.

Hassan Malek și Khairat El-Shater sunt parteneri de afaceri. Ei au petrecut împreună peste patru ani în închisoare și au fost eliberați după revoluție.

El-Shater şi alţi nouă po­ten­ţiali can­didaţi au fost descalificați din cursa prezidențială de Comisia electorală, care l-a declarat neeligibil pe fostul deputat din cau­za con­damnării penale. Can­di­da­tu­ra lui Mohamed Mursi, preşedin­tele Partidului Libertăţii şi Justiţiei, a fost sprijinită de El-Shater.

El-Shater şi Malek, amândoi milionari, ar putea forma conducerea de bază a Fraților Musulmani, ca reprezentanți ai ”laturii neoliberale”, suține politologul Joshua Stacher, de la Universitatea Kent. Cei doi membri ai organizației cred că pot atrage investiţii străine, crea o nouă clasă de oa­meni de afaceri – din egiptenii care nu se bucurau de influenţă în tim­pul lui Mubarak - şi că pot asigura o viață mai bună egiptenilor care trăiesc în sărăcie.

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe