Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Conflict în Ucraina: Un mort și aproape 100 de răniți în urma unei explozii puternice în fața parlamentului de la Kiev

Conflict în Ucraina: Un mort și aproape 100 de răniți în urma unei explozii puternice în fața parlamentului de la Kiev

Un articol de: |
Foto: romanialibera.ro Externe

O explozie puternică s-a produs luni în fața Parlamentului de la Kiev, în urma căreia un scutier a murit și cel puțin 100 de persoane au fost rănite, relatează AFP, potrivit Digi24.

Explozia a fost produsă ca urmare a violențelor izbucnite între scutieri și manifestanții care au protestat împotriva controversatului proiect de reformă constituțională, care acordă mai multă autonomie regiunilor separatiste din estul prorus al Ucrainei.

Potrivit postului de televiziune ucrainean 112.ua, numărul persoanelor rănite a crescut la 15, printre acestea numărându-se și agenți de poliție ai Gărzii Naționale. Astfel, o grenadă de luptă a fost detonată în fața Parlamentului de la Kiev de către radicalii provocatori, potrivit agenției de presă Unian.

Proiectul de reformă constituțională, care a produs violențele din fața Parlamentului,  se află în centrul unor dezbateri aprinse în Ucraina.

Unii consideră că acesta este o  tentativă de a legaliza de facto controlul rebelilor asupra unei părți a estului industrial al țării, iar occidentalii văd  în aceasta o modalitate de aplanare a conflictului armat.

Cu toate acestea,  proiectul nu confirmă definitiv statutul de semiautonomie al teritoriilor aflate sub controlul separatiștilor, acest statut urmând a fi determinat printr-o lege separată și numai timp de trei ani.

Citeşte mai multe despre:   explozie,   conflict,   Ucraina,   parlamentul din Kiev
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe