Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Consilierul prezidenţial Leonard Orban, despre cotele obligatorii de refugiați: Sunt din ce în ce mai puţine state membre care se opun acestei decizii, posibil să nu putem bloca decizia

Consilierul prezidenţial Leonard Orban, despre cotele obligatorii de refugiați: Sunt din ce în ce mai puţine state membre care se opun acestei decizii, posibil să nu putem bloca decizia

Un articol de: |
Foto: ampress.ro Externe

Consilierul prezidenţial Leonard Orban a declarat joi că între statele membre UE există un sprijin "din ce în ce mai masiv" pentru introducerea cotelor obligatorii de refugiaţi, astfel încât s-ar putea ca această decizie să nu mai poată fi blocată în Consiliul JAI care va avea loc marţea viitoare, informează Mediafax.

 "Sunt din ce în ce mai puţine state membre care se opun acestei decizii, ceea ce înseamnă că nu va exista o minoritate de blocaj. E foarte probabil să nu existe o minoritate de blocaj şi, în condiţiile respective, decizia ar urma să se adopte, deci toate statele membre ar fi obligate să primească un număr de imigranţi conform propunerii Comisiei Europene. (...) Vedem că există în momentul de faţă un sprijin din ce în ce mai masiv pentru ce a propus Comisia Europeană, mai precis cotele obligatorii, şi este o chestiune care, sigur, ne deranjează", a declarat Leonard Orban.

Șeful Departamentului Afaceri Europene din cadrul Administraţiei Prezidenţiale a mai precizat că poziţia României față de acest subiect rămâne neschimbată la reuniunea JAI de pe 22 septembrie.

"Chestiunile financiare probabil că vor mai fi negociate. Ce s-ar putea să nu mai fie negociat, e vorba de cifră şi repartizarea migranţilor conform propunerii făcute iniţial. (...) Există o prevedere în propunerea Comisiei Europene care spune că, dacă un stat membru nu preia migranţi sau preia mai puţin migranţi decât cota alocată, statul respectiv va trebui să plătească pentru un fond în proporţie de maxim 0,002% din PIB sau dacă preiau parţial numărul de imingranţi desigur că suma va scădea. Asta s-ar putea să rămână şi prevederea e valabilă pentru un singur an. Poate să rămână sau poate să fie eliminată sau să fie eliminată acea limitare în timp", a mai declarat Leonard Orban.

Citeşte mai multe despre:   Leonard Orban,   cote de refugiati,   consilier prezidential
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe