Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Francois Hollande va susține o rezoluție ONU cât mai constrângătoare împotriva Siriei

Francois Hollande va susține o rezoluție ONU cât mai constrângătoare împotriva Siriei

Un articol de: |

Președintele francez Francois Hollande a anunțat, vineri, că va susține o rezoluție ”cât mai constrângătoare posibil” privind controlul și verificarea armelor chimice provenite din Siria, potrivit unro surse citate de AFP.

"Dorim o posibilitate de control, verificare şi sancţionare maximă. De aceea, tot ce se apropie de Capitolul 7 şi de posibilitatea sancţionării Siriei va fi primit în mod pozitiv de Franţa. Obiectivul nostru este a avea o rezoluţie cât mai constrângătoare posibil", afirmă surse de la Preşedinţia Franţei.

"Dar trebuie să ţinem cont de poziţiile altor state care au drept de veto", în special de Rusia, care se opune oricărei referiri la utilizarea forţei, adaugă aceleași surse.

"Toată lumea este de acord, inclusiv Rusia, asupra faptului că rezoluţia trebuie să permită aplicarea acordului de la Geneva", au mai spus ele.

Statele Unite şi Rusia au ajuns la un acord în privinţa planului de plasare sub control internaţional şi de distrugere a arsenalului chimic sirian, regimul de la Damasc având la dispoziţie o săptămână pentru prezentarea listei cu arme neconvenţionale care ar urma să fie distruse, sub supravegherea Naţiunilor Unite, până la jumătatea anului 2014.

Citeşte mai multe despre:   Francois Hollande,   va sustine o rezolutie,   onu,   cat mai constrangatoare,   siria
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe