Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Gafă după gafă la sediul ONU: Vladimir Putin, confundat cu premierul moldovean, Valeriu Streleț, iar vicepreședintele american Joe Biden, prezentat cu "domnule președinte"

Gafă după gafă la sediul ONU: Vladimir Putin, confundat cu premierul moldovean, Valeriu Streleț, iar vicepreședintele american Joe Biden, prezentat cu "domnule președinte"

Un articol de: |
Foto: euro-travel.ro Externe

Gafă după gafă cu Vladimir Putin în centru la sediul ONU. După ce postul CNN l-a numit din greşeală Boris Elţîn, preşedintele rus a fost apoi confundat şi cu premierul Moldovei.

Valeriu Streleţ, a fost confundat cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, atunci când a fost întâmpinat de staff-ul tehnic de la sediul Națiunilor Unite. Astfel, şeful guvernului din ţara vecină a fost escortat în sala de festivități spre locul care fusese pregătit președintelui rus, însă el a clarificat apoi confuzia.

Eroarea organizatoritorilor a venit la puţin timp după ce o prezentatoare de la CNN l-a confundat şi ea pe Putin cu Boris Elţîn, primul președinte al Rusiei post-sovietice, decedat în 2007. (Detalii AICI)

La fel de amuzantă a fost şi eroarea ministrului danez de Externe atunci când i s-a adresat vicepreşedintelui american Joe Biden.

"Domnule preşedinte. Vicepreşedinte, scuze. Ei bine, ar fi putut fi. Poate fi, cine ştie? Dacă aveţi ceva nou să anunţaţi, vă rog să ne spuneţi!", a spus Martin Lidegaard.

Joe Biden a candidat de două ori la preşedinţia SUA, în 1988 şi în 2008, şi ar putea să intre în cursă şi la alegerile din 2016.

Citeşte mai multe despre:   Vladimir Putin,   onu,   Boris Elţin
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe