Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Germania a autorizat noi livrări de arme către statele arabe

Germania a autorizat noi livrări de arme către statele arabe

Un articol de: |
Foto: dw.de Externe

Germania, care are o poziţie fermă asupra exporturilor de armament, a autorizat noi livrări către state arabe, dintre care unele ar fi susţinut organizaţia Stat Islamic (SI), afirmă cotidianul Sueddeutsche Zeitung, citat de AFP.

Potrivit publicației din Munchen, care citează un document al Comisiei pentru Afaceri economice din Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului) referitor la o reuniune a Consiliului federal de securitate, aceste livrări - blindate, diverse sisteme de armament etc. - sunt destinate unor ţări precum Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Algeria.

Astfel, Iordania și Sultanatul Oman ar fi primit mitraliere, iar Kuwaitul lansatoare de grenade.

Aceste livrări ar fi fost autorizate de Consiliul federal de securitate, la care participă, printre alţii, cancelarul Angela Merkel, ministrul Economiei şi vicecancelarul Sigmar Gabriel, ministrul Afacerilor Externe Frank-Walter Steinmeier şi ministrul Apărării Ursula von der Leyen.

Sueddeutsche Zeitung evocă de asemenea criticile formulate de opoziţie. Jan van Aken, un deputat din partea Die Linke (stânga radicală), a apreciat că Sigmar "Gabriel este evident în genunchi în faţa lobby-ului pentru armament".

În luna august, Sigmar Gabriel a făcut apel la industria apărării să se repoziţioneze şi să se consolideze, confirmând intenţia sa de a încadra foarte strict exporturile de armament, chiar şi în detrimentul pieţei locurilor de muncă. El dorea în special ca Germania să înceteze să mai exporte spre ţări din Peninsula arabă, în special spre Arabia Saudită, un client important.

Legea germană interzice exporturile de arme spre ţări terţe, adică în afara Uniunii Europene sau partenerilor NATO, dar permite excepţii de la caz la caz.

Guvernul german a autorizat, în 2013, exporturi de armament în valoare de 5,8 miliarde de euro, dintre care 62 la sută în ţări care nu fac parte din NATO, în special Algeria, Qatar şi Arabia Saudită.

Citeşte mai multe despre:   Germania,   noi livrari,   armament,   state arabe
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe