Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Germania marchează 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului: Două milioane de turiști, așteptați în capitala germană

Germania marchează 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului: Două milioane de turiști, așteptați în capitala germană

Un articol de: |

Berlinul este în plină sărbătoare. Se împlinesc 25 de ani de la demolarea Zidului, iar autorităţile au pus la cale o mare "sărbătoare populară". Un eveniment istoric, pentru care aproape 7.000 de baloane luminoase au fost pregătite. Instalate pe o distanţă de aproximativ 15 kilometri, baloanele luminoase "simbolizează urma Zidului" care a împărţit Berlinul în două.

Seara, vor fi eliberate spre cer, iar pe străzile oraşului se va auzi Oda Bucuriei a lui Ludwig van Beethoven, imnul Uniunii Europene. Astfel, în mod simbolic,  Zidul va fi darâmat pentru a doua oară.

Aproape două milioane de vizitatori sunt aşteptaţi în capitala germană, la manifestaţii. De altfel, planurile de sărbătoare ar fi putut fi stricate de o grevă fără precedent la căile ferate, însă până şi greviştii au anunţat că încheIe protestul mai devreme.

Zidul Berlinului a fost construit pe 13 august 1961 şi a fost demolat în săptămânile de după 9 noiembrie 1989.  A fost cea mai cunoscută parte a frontierelor RDG-ului.

Conceput de administraţia liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, şi aprobat de liderul sovietic Nikita Hruşciov, zidul a constituit o barieră între Berlinul Occidental şi Republica Democrată Germană timp de aproape 28 de ani.

În 1989, guvernul de după Erich Honecker a hotărât să permită est-berlinezilor să primească vize pentru a vizita Germania Occidentală. Vest-germanii şi est-berlinezii au avut voie să călătorească liber începând din 23 decembrie 1989. În 9 noiembrie, când  zidul a căzut, s-a făcut primul pas către reunificarea Germaniei, încheiată oficial pe 3 octombrie 1990.

Cei 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului sunt aniversaţi şi de Google printr-un Doodle introdus în absolut toate ţările din lume.

Citeşte mai multe despre:   zidul berlinului,   oda bucuriei,   caderea Zidului Berlinului
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe