Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Gruparea Stat Islamic a difuzat o înregistrare video cu ostaticul britanic John Cantlie la Kobane (VIDEO)

Gruparea Stat Islamic a difuzat o înregistrare video cu ostaticul britanic John Cantlie la Kobane (VIDEO)

Un articol de: |

Gruparea Stat Islamic a difuzat, luni, o înregistrare video cu ostaticul britanic John Cantlie, ce pare a fi realizată la Kobane, având ca scop să demonstreze că gruparea este în continuare activă în acest oraş sirian disputat, relatează AFP.

Jurnalistul în vârstă de 43 de ani apare într-un oraş în ruine vorbind în faţa camerei de luat vederi şi pretinzând că "mujahedinii" (combatanţii islamişti) nu au bătut în retragere.

Niciun element nu indică momentul în care a fost realizată înregistrarea video, dar Cantlie face referire la ştirile postului britanic BBC difuzate la 17 octombrie şi la declaraţiile purtătorului de cuvânt al Pentagonului din 16 octombrie.

Înregistrarea video arată mai multe silozuri pe care flutură drapelul turc, ceea ce corespunde cu imaginile regiunii situate de cealaltă parte a frontierei.

Se pot vedea apoi imagini aeriene, etichetate o menţiunea că au fost surprinse de "o dronă a armatei SI", cu străzile în ruină ale oraşului Kobane. Planul corespunde hărţilor oraşului înainte de conflict.

Ostaticul britanic, care s-a exprimat în mai multe alte înregistrări video ale grupării SI, dezminte informaţiile potrivit cărora islamiştii ar fi fost forţaţi să abandoneze ofensiva împotriva oraşului kurd, afirmând că aceştia controlează în continuare cartiere din est şi sud.

John Cantlie a fost răpit în Siria în noiembrie 2012, în timp ce relata despre războiul civil. Islamiştii au executat patru ostatici, doi americani şi doi britanici.

Cantlie a apărut într-o serie de înregistrări video de propagandă ale SI pentru a contracara relatările presei occidentale despre conflict.

John Cantlie, într-o nouă înregistare a SI


Citeşte mai multe despre:   stat islamic,   inregistrare video,   ostatic britanic,   john cantlie,   Kobane
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe