Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Kelemen Hunor, despre gardul pe care Ungaria vrea să-l ridice la granița cu România: Ne ajută și pe noi. Va împinge ruta către Croația și Slovenia

Kelemen Hunor, despre gardul pe care Ungaria vrea să-l ridice la granița cu România: Ne ajută și pe noi. Va împinge ruta către Croația și Slovenia

Un articol de: |
Foto: kelemenhunor.ro Externe

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus miercuri, la Palatul Parlamentului, că gardul ridicat de Ungaria la granița cu România ar putea chiar ajuta țara noastră, pentru că  „ar împinge” imigranții către Croația și Slovenia.

"Poate sună ușor cinic, dar acest gard, această soluție va împinge ruta către Croația, Slovenia, și nu către România. Într-un fel, vrând-nevrând, ne ajută și pe noi. Altfel, s-ar putea să ne trezim la granița României cu Serbia cu mii și mii de migranți", a spus Hunor, citat de ziare.com.

Referitor la demersurile Ungariei pentru a construi un gard la granița cu România, liderul UDMR a mai spus că aceasta este o soluție individuală și arată că Uniunea Europeană a fost luată pe nepregătite.

"Este o soluție individuală, arată că Uniunea Europeană nu are o strategie, nu e pregătită, a fost luată pe nepregătite, cu toate că se știa că în Turcia sunt două milioane în tabere. Nu a fost UE pregatită. Soluțiile pe termen mediu și lung nu vor rezolva această problemă. Se pune problema dacă suntem în stare să apărăm granitele, dacă putem asigura securitatea cetățenilor europeni",  a mai spus Kelemen Hunor.

Citeşte mai multe despre:   Kelemen Hunor,   gard,   Ungaria
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe