Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Kofi Annan: Assad a folosit arme de mare tonaj în cel mai recent masacru din Siria, cel mai sângeros de până acum

Kofi Annan: Assad a folosit arme de mare tonaj în cel mai recent masacru din Siria, cel mai sângeros de până acum

Un articol de: |

Trimisul special al ONU și Ligii Arabe în Siria, Kofi Annan, a condamnat, vineri, atrocitățile comise în masacrul de la Taramseh, locul unde peste 200 de sirieni, majoritatea civili, au fost uciși joi. Au fost folosite arme de mare tonaj- tancuri, artilerie și elicoptere - în timpul acestui incident, cel mai sângeros de până acum, a spus Annan.

Acesta și-a exprimat șocul asupra intensității luptei, a numărului mare de victime și a utilizării armelor de mare tonaj, cum ar fi artileria, tancurile și elicopterele, relatează Jerusalem Post. Observatorii ONU din Siria vor merge în regiunea Taramseh pentru a face verificări “când vor permite circumstanțele,” dar vor avea nevoie de libertate de mișcare pentru a își face treaba, a mai adăugat Annan.

Peste 200 sirieni, majoritatea civili, bărbați femei și copii, au fost masacrați în satul Taramseh din regiunea Hana, când acesta a fost bombardat de elicoptere înarmate și tancuri, iar apoi luată cu asalt de către forțe ale miliției, loiale lui Bashar al-Assad, au declarat joi activiști ai opoziției siriene. Este cel mai violent incident de la începutul conflictului, cu 16 luni în urmă.

„Mai mult de 220 de oameni au decedat azi în Taramseh. Au murit din cauza bombardamentelor cu tancuri și elicoptere, obuzelor și execuțiilor sumare,” se specifică într-un comunicat al grupării de opoziție Consiliul Conducerii Revoluționare din Hama de joi.

Televiziunea de stat siriană a raportat că trei membrii ai forțelor de securitate au fost uciși în timpul unor lupte din Taramseh și a acuzat „grupări armate teroriste” de masacru.

Citeşte mai multe despre:   kofi anna,   Bashar al-Assad,   arme de mare tonaj,   masacru,   siria,   taramseh,   200 de morti
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe