Mai multe investiții în energia verde vor fi anunțate luni în cadrul summit-ului de la Paris

Mai multe investiții în energia verde vor fi anunțate luni în cadrul summit-ului de la Paris
Foto: rfi.ro

Cele mai nou informații cu privire la situația climei din lume vor fi anunțate după summit-ul ce se va desfășura luni la Paris, informează HTC News.

Mai multe surse au declarat pentru Associated Press că societățile puternice finciar și liderii de afaceri vor anunța luni despre faptul că vor depune zeci de miliarde de dolari pentru tehnologiile de energie verde pentru lupta împotriva schimbărilor climatice.

O sursă franceză neautorizată să vorbească în public, a declarat că președintele francez Francois Hollande va participa la un eveniment legat de “tehnologiile prietenoase cu mediul”, care va fi lansat de fondatorul Microfoft și filanbtropul BILL Gates, în prezența președintelui american Barack Obama.

Sursa a declarat că Franța, SUA, India, Coreea de Sud, Arabia Saudită, Australia, Canada și Norvegia au decis să participe la proiectul “ambițios”, care va avea ca scop dezvoltarea energiilor nepoluante.

Potrivit unui ofical american, familiarizat cu inițiativa, a declarat că suma investită de companii, țări și persoane fizice ar fi de zeci de miliarde de dolari.

Banii ar urma să fie destinați cercetării și dezvoltării tehnologiilor, cum ar fi stocarea energiei, care ar putea face ca energia verde eoliană sau solară mai utilă indiferent de capriciile vremii.

Commonwealth-ul, o grupare formată din Marea Britanie și multe dintre fostele sale colonii, acoperă mai mult de 2 miliarde de oameni. Între membrii săi se includ economii industrializate precum Canada și Australia, India și mici state insulare vulnerabile la creșterea nivelului mării.

Activiștii de mediu, dar și alți activiști se vor alinia pe străzile din Paris și vor ține o ceremonie pentru a le cere liderilor mondiali să ajungă la un acord pentru a încetini schimbările climatice.

Liderii tribali din diferite grupuri indigene din întraga lume, de asemenea au planificat duminică o ceremonie, în apropiere de zonele atacate din Paris.

Conferința ONU privind  schimbările climatice este foarte bine securizată după atacurile soldate cu aproximativ 130 de morți. Negociatorii din 196 de state sunt în cautarea unui accord care să asigure reducerea emisiilor cauzate de om, pentru a limita creșterea nivelului mărilor și încălzirea globală, care deja pun în pericol populația întregii lumi.

 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe