Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Marea Britanie: Numărul muncitorilor români și bulgari a atins un nou record

Marea Britanie: Numărul muncitorilor români și bulgari a atins un nou record

Un articol de: |
Foto: telegraph.co.uk Externe

Numărul românilor și bulgarilor care lucrează în Marea Britanie a atins un nou record, potrivit statisticilor oficiale, informează The Daily Telegraph.

Conform datelor oferite de Biroul Național de Statistică, până la sfârșitul lunii septembrie, pe teritoriul Marii Britanii lucrau un număr de 189.000 cetățeni din cele două țări est-europene, o creștere cu 31.000 față de trimestrul precedent.

Pe de altă parte, cifrele arată o primă scădere a numărului de muncitori din Marea Britanie proveniți din toate celelalte țările membre ale Uniunii Europene per ansamblu în decursul a peste un an de zile.

La sfârșitul lunii septembrie pe teritoriul Marii Britanii se aflau 1.817.000 de muncitori din UE, comparativ cu numărul de 1.847.000 la sfârșitul trimestrului precedent.

Totuși, numărul cetățenilor europeni proveniți din țări cu probleme economice — precum Spania, Italia și Grecia — a continuat să crească în mod constant în ultimul an.

Numărul de muncitori din cele opt țări foste comuniste care au aderat la UE în 2004, inclusiv Polonia, a înregistrat o ușoară scădere de la 866.000 la 850.000 între sfârșitul lunii iunie și sfârșitul lunii septembrie.

În acest context, România și Bulgaria sunt singurele țări care au înregistrat niveluri crescute ale imigrației în Marea Britanie.

Noile cifre oferite de Biroul Național de Statistică arată că numărul imigranților care trăiesc în Marea Britanie proveniți din cele 14 state membre mai vechi ale UE, precum Franța și Germania, a scăzut cu 45.000 ajungând la 742.000 la sfârșitul lunii septembrie.

Citeşte mai multe despre:   Marea Britanie,   numar muncitori,   romani si bulgari,   nou record
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe