Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe O bandă de proxeneți români au împânzit un oraș irlandez cu prostituate „agresive și sfidătoare”

O bandă de proxeneți români au împânzit un oraș irlandez cu prostituate „agresive și sfidătoare”

Un articol de: |

O bandă de infractori români se află în spatele unei afaceri cu prostituate, care a transformat o binecunoscută parte a oraşului irlandez Limerick într-un adevărat "District Roşu". Informaţia apare într-o anchetă publicată de jurnaliştii de la The Irish Independent, care trag un semnal de alarmă în legătură cu această situaţie.

Problema din ce în ce serioasă a prostituţiei în Limerick a atras atenţia săptămâna trecută, când semnele de parcare dintr-o binecunoscută zonă au fost modificate, pe ele putându-se citi că strada este un "District Roşu".

Proprietarii afacerilor din cartier se tem că activitatea le va fi serios afectată de notorietatea zonei şi le descriu pe femeile care practică prostituţia în zonă - uneori chiar de la ora 18:30 - drept "agresive, sfidătoare şi intimidante".

Potrivit jurnaliştilor irlandezi, afacerea de prostituţie este condusă de infractori români din Limerick.

În urma cooperării cu Ambasada României în Irlanda şi cu Interpolul, poliţia irlandeză a stabilit că cele mai multe femei care practică prostituţia în zonă provin dintr-un oraş din nordul României.

Acestea au vârste cuprinse între 18 şi 36 de ani şi au fost aduse la Limerick în ultimii ani pentru a lucra în industria sexului.

O româncă de 40 de ani, care locuieşte în zonă, se ocupă de funcţionarea afacerii, în timp ce soţul ei, din România, îi trimite fetele. Femeia, mamă a trei copii, trăieşte în Irlanda de 12 ani şi a primit deja amendă şi o condamnare la închisoare cu suspendare.

Românca nu practică ea însăşi prostituţia, ci doar o facilitează, funcţionând pe post de traducător şi găsindu-le fetelor cazare.

Românii au mai fost subiect în presa irlandeză recent, când o adolescentă de 17 ani a fost prinsă în centrul Dublinului furând un portofel.

Citeşte mai multe despre:   proxeneti romani,   Irlanda,   limerick,   The Irish Independent
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe