Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe O facultate din Liberia a rămas fără studenți: Niciun candidat nu a obținut notă de trecere la examenul de admitere

O facultate din Liberia a rămas fără studenți: Niciun candidat nu a obținut notă de trecere la examenul de admitere

Un articol de: |

Una dintre cele două facultăți publice ale Liberiei a rămas fără cursanți după ce niciunul dintre cei 25.0000 de candidați nu a reușit să obțină note de trecere la examenul de admitere, relatează BBC News.

Reperezentanții universității au afirmat că aspiranțuilor le-au lipsit entuziasmul și cunoștințele de bază ale limbii engleze, limba oficială a țării.

Potrivit președintelui țării, Ellen Johnson Sirleaf, laureată a premiului Nobel pentru pace, sistemul educațional se află la pământ și sunt multe de făcut pentru a-l îmbunătăți.

Multe dintre școlile din Liberia nu dispun de materiale educaționale de bază, iar profesorii nu sunt pregătiți suficient.

Totuși, este pentru prima dată când niciun candidat nu a reușit să treacă examenul de admitere.

Așadar, universitatea nu va avea studenți de anul I.

Pe de altă parte, ministrul Educației, Etmonia David-Tarpeh, a precizat că se va întâlni cu reprezentanții universității pentru a discuta despre această situație.

Ştiu că sunt multe neajunsuri în școală, însă mă îndoiesc că este posibil ca niciunul dintre candidații dintr-un întreg grup să nu treacă examenul de admitere. Este un fel de crimă în masă”, a declarat minsitrul.

Totuși, purtătorul de cuvânt al universității, Momodu Getaweh, a subliniat că instituția își va menține decizia și nu se va lăsa influențată emoțional.

Citeşte mai multe despre:   facultate,   Liberia,   fara studenti,   candidat,   nota de trecere,   examen de admitere
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe