Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Poliția austriacă: Refugiații din camionul abandonat ar fi murit înainte de intrarea pe teritoriul Austriei

Poliția austriacă: Refugiații din camionul abandonat ar fi murit înainte de intrarea pe teritoriul Austriei

Un articol de: |
Foto: farinside.com Externe

Poliția austriacă a anunțat că zecile de imigranți ale căror cadavre au fost găsite joi într-un camion frigorific abandonat pe o autostradă din Austria ar fi fost deja morți în momentul în care vehiculul a intrat în țară, informează Reuters.

"Putem presupune că decesele au avut loc cu o zi și jumătate sau două zile în urmă", a declarat șeful poliției din landul austriac Burgenland, Hans Peter Doskozil, menționând și că există ”numeroase indicii” că refugiații erau deja morți când camionul a trecut frontiera.

Potrivit primelor elemente ale investigației, refugiații ar fi murit asfixiați. Poliția din Austria și cea din Ungaria au deschis imediat o anchetă.

Între 20 și 50 de imigranți morți au fost găsiți joi dimineață într-un camion abandonat pe o autostradă în landul austriac Burgenland, din apropierea graniței cu Ungaria.

Janos Lazar, șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, a declarat că vehiculul avea numere de înmatriculare înregistrate de un cetățean român în orașul Kecskemet din estul Ungariei.

Pe de altă parte, ministerul român al Afacerilor Externe a transmis printr-un comunicat că, potrivit primelor informații obținute de către Ambasada României la Budapesta din partea autorităților ungare, solicitantul numerelor de înmatriculare ale camionului implicat în incidentul din Austria nu este cetățean român.

Citeşte mai multe despre:   politie,   Austria,   camion,   imigranti
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe