Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Polonia: Trenul cu aur, îngropat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost găsit, dar autorităţile transmit oamenilor să nu îl caute pentru că ar putea fi minat

Polonia: Trenul cu aur, îngropat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost găsit, dar autorităţile transmit oamenilor să nu îl caute pentru că ar putea fi minat

Un articol de: |
Foto: npr.org Externe

Polonia este pe cale să rezolve misterul trenului cu aur, îngropat în această ţară timp de 70 de ani, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi descoperit recent.

Şeful departamentului de conservare din cadrul Ministerului Culturii susţine că acest tren a fost găsit, însă autorităţile le transmit oamenilor să nu îl caute pentru că ar putea fi minat.

Potrivit legendei, trenul nu a ajuns niciodată la destinaţie şi, de atunci, fascinează vânătorii de comori. Jurnaliștii americani de la Daily Beast nu exclud însă varianta că acest tren ar fi o capcană nazistă.

"Cei care au aflat locaţia trenului au mers acolo. Au folosit un radar adaptat pentru teren şi au descoperit trenul. Am văzut platforme, am văzut tunuri. Nu e niciun dubiu că vorbim despre un tren armat", a declarat Piotr Żuchowski, şeful departamentului de conservare din cadrul Ministerului Culturii din Polonia.

Acest tren a fost însă căutat şi de doi bărbaţi săptămâna trecută care spuneau că ştiu unde se află. Autorităţile îi roagă insistent pe oameni să se oprească din căutări.

Ministerul Culturii din Polonia a anunţat că, indiferent ce conţine trenul, va fi returnat proprietarilor de drept, dacă aceştia vor fi găsiţi. În căutările trenului cu aur, o atenţie sportită se acordă oraşului Walbrzych, spre marea bucurie a edilului din localitatea cu 120.000 de locuitori.

"Nu au fost niciodată atât de mulţi oameni interesaţi de Walbrzych şi de persoana mea. În ultimele trei zile, au existat mai mulţi pasionaţi decât în ultimii patru ani la un loc", a declarat Roman Szelemej, primarul din Walbrzych.

Citeşte mai multe despre:   tren,   aur,   Polonia,   Piotr Żuchowski
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe