Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Președintele Obama își ia o săptămână de vacanță, pe care o va petrecere pe insula Martha's Vineyard

Președintele Obama își ia o săptămână de vacanță, pe care o va petrecere pe insula Martha's Vineyard

Un articol de: |

Președintele american, Barack Obama, va pleca sâmbătă într-o vacanță de o săptămână, pe care o va petrece pe insula Martha's Vineyard, aceeași locație pe care o alege în fiecare vară din anul 2009.

Purtătorul de cuvânt al lui Obama, Jay Carney, a anunțat că, în ciuda vacanței, Obama ”rămâne președinte oriunde s-ar afla și își va consacra o parte din zi studierii unor dosare și probleme care îl privesc”, citează Reuters.

Vacanța președintelui american vine în contextul închiderii mai multor ambasade și consulate din Peninsula Arabă, din cauza amenințărilor al-Qaida, Carney explicând că șeful administrației americane va rămâne la curent cu evoluțiile în această privință.

Obama şi familia vor să stea la Martha's Vineyard din 10 până în 18 august, potrivit unui înalt oficial al Casei Albe. Insula, aflată în dreptul Cape Cod din Massachusetts (nord-est), este unul din locurile preferate de elitele americane.

Citeşte mai multe despre:   Barack Obama,   vacanta,   martha's vineyard,   SUA,   presedinte
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe