Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Președintele Parlamentului ungar: Țara este supusă unui "război rece verbal" de către Uniunea Europeană

Președintele Parlamentului ungar: Țara este supusă unui "război rece verbal" de către Uniunea Europeană

Un articol de: |

Ungaria este supusă unui "război rece la nivel verbal" de către Uniunea Europeană, acuză Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului de la Budapesta.

El subliniază că Bruxellesul nu poate dicta Budapestei aşa cum făcea Moscova, relatează MTI. "Dacă cineva de la vest de noi ia în serios democraţia, atunci trebuie să înceteze războiul rece verbal pentru că ar putea afecta imaginea pozitivă pe care ungurii o au în Occident", a declarat Laszlo Kover.

"Nicio greşeală făcută de Guvernul de la Budapesta nu oferă vreun argument sau vreo justificare morală pentru acţiuni împotriva Ungariei. Au fost făcute greşeli de către Guvern, dar, începând din anul 2010, Ungaria a fost supusă unor acuzaţii injuste şi unei evidente campanii de denigrare", a subliniat Kover.

"Bruxellesul nu trebuie să se comporte aşa cum făcea Moscova. În cursul revoltei antisovietice din 1956, cetăţenii ungari au transmis clar întregii lumi că nu tolerează ca alţii să le spună ce să facă", a insistat Kover.

"Nu are nimeni din Europa occidentală superioritatea morală de a ne explica nouă cum să ne comportăm ca democraţi", a subliniat Kover.

Citeşte mai multe despre:   Ungaria,   Parlament ungar,   László Kövér,   razboi rece verbal,   Uniunea Europeana
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe