Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Regina Marii Britanii s-a declarat încântată de apariţia în clipul "James Bond" în deschiderea JO (VIDEO)

Regina Marii Britanii s-a declarat încântată de apariţia în clipul "James Bond" în deschiderea JO (VIDEO)

Un articol de: |

Regina Marii Britanii s-a declarat încâtată de apariţia în clipul "James Bond" în deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra, deși a fost nevoie de puțină muncă de convingere ca monarhul să accepte participarea la filmări, informează Toronto Sun.

Rolul reginei a fost unul mic – primirea lui James Bond, interpretat de Daniel Craig, întâmpinarea sa cu un salut și însoțirea lui pe culoarele palatului.

Cei doi se urcă apoi într-un elicopter decorat cu steagul britanic, cu care merg spre stadionul olimpic, apoi par că se paraşutează deasupra acestuia, potrivit imaginilor difuzate pe ecrane uriaşe, urmărite în timpul ceremoniei de peste un miliard de persoane în lumea întreagă.

Imediat după difuzarea filmului, regina a apărut în loja regală alături de soţul ei, prinţul Philip.

Ideea ca regina să apară în acest filmuleţ îi aparţine regizorului Danny Boyle, care a coordonat ceremonia. Acesta a declarat că regina este "o actriţă bună" şi că s-a "înţeles foarte bine" cu Daniel Craig în timpul filmărilor.

Apariția reginei într-un astfel de filmuleț este văzută ca un mare pas înainte pentru un monarh mai rezervat în comunicarea cu subiecții săi.

Potrivit sursei citate, un purtător de cuvânt al Paltului Buckingham a declarat că regina a fost foarte încântată să i se propună un asemenea rol și să ia parte la filmări.


James Bond și Regina Elisabeta, pentru JO
Embed:

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe