Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe România ocupă poziția a noua în topul celor mai atractive destinații de vacanță pentru 2015

România ocupă poziția a noua în topul celor mai atractive destinații de vacanță pentru 2015

Un articol de: |
Foto: lonelyplanet.com Externe

România se află pe poziția a noua în Top 10 al celor mai atractive destinații de vacanță pentru anul 2015, prin prisma raportului dintre tarife şi oferta turistică, ce a fost întocmit de editorii ghidului de călătorii Lonely Planet.

"Ţările din Europa de Est apar în mod frecvent în topurile celor mai atractive destinaţii prin prisma raportului dintre tarife şi oferta turistică, însă, în cazul României, prezenţa ei în acest clasament este perfect justificată", afirmă editorii de la Lonely Planet.

"Acum, conectate viguros cu restul Europei prin intermediul companiilor aeriene low-cost, spaţiile de cazare româneşti sunt comparabile, în toate categoriile de tarife, cu celelalte destinaţii renumite din regiune. Bucureştiul reprezintă un exemplu elocvent, unde hotelurile primesc în majoritatea cazurilor turişti veniţi pentru afaceri, iar sezonul sărbătorilor este, în mod neaşteptat, unul slab. În afară de acest oraş, în România există spaţii de cazare cu tarife «prietenoase» pentru bugetele de familie în sate medievale, în castele spectaculoase şi în unica Deltă a Dunării, ce poate fi explorată cel mai bine mergând cu feriboturile ieftine şi lente", au explicat ei.

"Autodube private, cunoscute sub numele de «maxitaxi», alături de autobuze şi microbuze, reprezintă cea mai ieftină metodă de a călători pe diverse rute", precizează aceeaşi publicaţie.

Pe primul loc în acest top se află Tunisia. Locul al doilea a revenit Africii de Sud, iar pe poziţia a treia s-a clasat Shanghai. Topul 10 al celor mai atractive destinaţii de vacanţă pentru anul 2015 este completat de Samoa, Bali, Uruguay, Portugalia, Taiwan, România şi Burkina Faso.

Lansat în 1972, Lonely Planet este cel mai important ghid de călătorii din lume. Publisherul Lonely Planet editează peste 500 de titluri legate de călătorii, în mai multe limbi, şi produce programe de televiziune în colaborare cu alte companii.

Citeşte mai multe despre:   Romania,   pozitia 9,   top 10,   cele mai atractive destinatii de vacanta,   anul 2015
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe