Rusia avertisment dur: Legea ucraineană privind reintegrarea regiunii Donbas, o declarație de război. Ce răspunde Poroşenko

Rusia avertisment dur: Legea ucraineană privind reintegrarea regiunii Donbas, o declarație de război. Ce răspunde Poroşenko

Parlamentul ucrainean a adoptat o lege privind reintegrarea regiunii Donbas. Rusia și-a exprimat profunda nemulțumire cu privire la această lege care este percepută ca o pregătire pentru un nou război, a transmis joi Ministerul rus de Externe, relatează site-ul agenţiei Tass, citat de Mediafax.

"De când a fost aprobat în primă lectură (6 octombrie 2017), documentul, deşi a suferit anumite corecţii, şi-a păstrat principala orientare – de a confirma, prin intermediul legislaţiei, politica Kievului pentru soluţionarea > prin utilizarea forţei. În esenţă, Poroşenko primeşte puteri aproape dictatoriale pentru a suprima dizidenţa şi nemulţumirea. Acest demers nu poate fi numit altfel decât o pregătire pentru un nou război", se arată într-un comunicat al diplomaţiei de la Moscova.

Procurorul militar şef al Ucrainei, Anatoli Matios, a declarat că legea privind reintegrarea regiunii Donbas este incompletă şi conţine multe dispoziţii care nu pot fi transpuse în practică.

"Ştiu sigur că această lege are foarte multe bombe juridice subterane care vor provoca mici cataclisme şi o apocalipsă pentru oamenii din Donbas. Ce înseamnă? Mici apocalipse ajung la aceşti oameni sub forma imposibilităţii de a folosi acele dispoziţii în viaţa de zi cu zi", a spus Matios.

Rada Supremă a Ucrainei a adoptat, joi, legea privind reintegrarea regiunii Donbas, document care cataloghează "autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk" drept "teritorii ocupate", fiind introdusă noţiunea de "agresiune a Rusiei".

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat, joi, că legea adoptată de către Parlamentul de la Kiev privind reintegrarea regiunii Donbas este un semnal de unitate naţională, relatează site-ul agenţiei UNIAN.

"Proiectul de lege privind reintegrarea regiunii Donbas a fost adoptat de majoritatea constituţională. Le sunt foarte recunoscător tuturor parlamentarilor pentru sprijinirea strategiei mele prezidenţiale de eliberare a Donbasului. Acest lucru arată că Parlamentul nostru ştie când este necesară unitatea. În ciuda criticilor violente aduse proiectului de lege, voturile au susţinut legea prezidenţială. Vom continua să deschidem căi pentru reintegrarea pământurilor ucrainene ocupate prin mijloace politice şi diplomatice. Acesta este un semnal atât pentru Donbas, cât şi pentru Crimeea, că sunt parte integrantă a Ucrainei", a spus Poroşenko.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
23:51 - Gică Hagi, reacție tranșantă după declarațiile patronului de la Universitatea Craiova: „Probabil campionii României nu trebuie băgați în seamă. E o lipsă crasă de respect”
23:27 - Bărbat reținut de polițiștii de pe A3. Conducea drogat și cu permisul suspendat
23:11 - Contabila unei agenții de turism din București, pusă sub control judiciar după ce și-ar fi însușit 2,6 milioane lei
22:52 - Mesaj RO-ALERT în Ploiești din cauza unui urs. În ciuda avertismentului, unii localnici au ieșit pe străzi să vadă animalul
22:24 - Un bărbat s-a baricadat într-o locuință din New Jersey, după ce a ucis trei persoane în Pennsylvania. Printre victime, femeia cu care avea doi copii
22:04 - Simona Halep apare pe locul 58 mondial pe site-ul Billie Jean King Cup. Situație neclară în legătură cu clasarea fostului lider WTA
21:43 - Un bărbat a murit după ce s-a izbit cu mopedul de un pod de cale ferată din Bistrița-Năsăud. Nu avea permis pentru nicio categorie
21:31 - Cătălin Drulă, înaintea deciziei BEC: Avem semnale că Puterea actuală dorește blocarea noastră. Documentele și dosarul Alianței Dreapta Unită sunt pregătite impecabil
20:58 - Nicolae Ciucă, Lucian Bode și Rareș Bogdan au avut parte de o primire călduroasă și la Madrid. Discuții cu preoții români din Spania. Ciucă: Biserica românească menține identitatea creștină și națională
20:34 - CSM București a câștigat la Krim Ljubljana în optimile Ligii Campionilor la handbal feminin. „Tigroaicele” sunt cu un pas în sferturi