Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Rusia: Un bărbat a fost împușcat în urma unei dispute pe opera lui Kant

Rusia: Un bărbat a fost împușcat în urma unei dispute pe opera lui Kant

Un articol de: |

Un rus a fost împușcat de interlocutorul său în urma unei dispute care a avut ca temă opera filosofului Immanuel Kant, relatează AFP.

Potrivit poliției din Rostov-pe-Don, un oraş din sud-vestul Rusiei, rusul a fost rănit în zona capului.

Întorcându-se acasă, seara târziu, victima acestui atac, un bărbat în vârstă de 28 de ani, s-a oprit la o băcănie pentru a cumpăra bere. În timp ce stătea la coadă, el şi un alt bărbat, în vârstă de 26 de ani, "au început să se certe privind opera şi meritele lui Immanuel Kant".

Fiecare dintre ei spunea că este "cel mai mare admirator al filosofului german”, după care au început să se bată.

Unul dintre ei a scos un pistol şi "a tras de mai multe ori" asupra interlocutorului său, înainte de a fugi.

Victima, rănită în zona capului, a fost spitalizată.

Însă, viața acestuia nu a fost pusă în pericol, fiind folosite gloanțe de cauciuc.

Agresorul, care a fost găsit la scurt timp de polițiști, este acuzat de "agresiune şi vătămare cu premeditare".

Un incident asemănător a avut loc în Rusia în decembrie 2010 când, o ceartă pe tema existenţei lui Dumnezeu între patru ruşi, în stare de ebrietate după ce au băut un litru de alcool pur, s-a încheiat cu moartea a doi dintre ei.

Citeşte mai multe despre:   Rusia,   barbat impuscat,   disputa,   opera lui kant
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe