Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Auto Scandalul Volkswagen: Japonezii de la Suzuki au renunţat la acţiunile pe care le deţineau la grupul german

Scandalul Volkswagen: Japonezii de la Suzuki au renunţat la acţiunile pe care le deţineau la grupul german

Un articol de: |
Foto: ziuaveche.ro Auto

Noi pierderi financiare pentru Volkswagen. Japonezii de la Suzuki au renunţat la acţiunile pe care le deţineau la compania germană. Între timp, jurnaliştii nemţi au dezvăluit că şefii de la Volkswagen au fost avertizaţi încă din 2007 că instalarea softului de măsluit noxe este ilegală. Producătorul auto a primit un ultimatum din partea autorităţilor germane. Până la 7 octombrie, concernul trebuie să anunţe măsurile pe care le va lua pentru respectarea standardelor de mediu în cazul motoarelor disel.


Producătorul auto japonez Suzuki Motor Corp a acceptat să-și vândă participația de 1,5% deținută la Volkswagen AG grupului german Porsche Automobil Holding SE. Acesta din urmă este cel mai mare acționar al Volkswagen şi, în urma vânzării, Suzuki va înregistra un profit de 304 milioane de dolari.


Şi asta nu e singura lovitură primită de producătorul auto. Jurnaliştii de la cotodianul Bild scriu că responsabilii Volkswagen au fost preveniţi încă din 2007 de riscul utilizarii unui software pentru a manipula rezultatele testelor de emisii şi că acest lucru este ilegal. Avertismentul a fost lansat de compania Bosch, cea care este bănuită că a creat mecanismul de trişare.


Între timp, Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania a trimis constructorului auto o scrisoare în care solicită grupului să pună la punct "măsuri obligatorii, precum și un calendar", astfel ca, până la data de 7 octombrie, să respecte standardele de mediu. În caz contrar, autorităţile ameninţă că ar putea să-și retragă aprobarea pentru toate modelele implicate în scandalul motoarelor trucate, ceea ce înseamnă că le va fi interzisă circulația pe toate drumurile germane.

 

 

Citeşte mai multe despre:   Volkswagen,   Suzuki,   masina,   poluare,   emisie de gaze
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Auto