Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Șeful NATO, Jens Stoltenberg: Rusia menține în continuare o prezență puternică în estul Ucrainei

Șeful NATO, Jens Stoltenberg: Rusia menține în continuare o prezență puternică în estul Ucrainei

Un articol de: |
Foto: independent.md Externe

În contextul crizei militare din estul Ucrainei, secretarul general al Nato Jens Stoltenberg, a acuzat Rusia că încă menține o prezență puternică în regiunile din estul Ucrainei. În aceste condiții, Uniunea Europeană trebuie să prelungească sancțiunile economice până când Rusia nu își va schimba atitudinea, este de părere Stoltenberg.

"Nu există nicio îndoială că există o prezență puternică rusă în estul Ucrainei. Există forțe ruse, echipamente rusești, iar Rusia continuă să-i antreneze și să-i susțină pe separatiști. Implicarea Rusiei în conflict se manifestă în așa fel încât este extrem de dificil să se facă distincție între separatiști și ruși. Vorbim de fapt de aceleași forțe", a afirmat Stoltenberg într-un interviu pentru agenția France Presse.

Acesta consideră că, deși a fost semnat armistițiul pe linia frontului, este o cale lungă până când se poate spune că acesta este respectat pe deplin.

Însă este cel puțin un semnal încurajator să vedem că, pentru prima dată (...), armistițiul pare să reziste după o acalmie fără precedent de la reînceperea anului școlar. Când nu există violențe, lupte în desfășurare, este mai ușor să faci progrese privind alte aspecte ale acordului, cum ar fi retragerea armelor grele sau accesul deplin pentru observatorii internaționali", a mai spus șeful NATO.

Citeşte mai multe despre:   Rusia,   Ucraina,   estul ucrainei,   NATO,   Jens Stoltenberg,   prezenta militara
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe