Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Statele Unite vor trimite în Liberia cu 1.000 de militari mai puțin decât era prevăzut inițial

Statele Unite vor trimite în Liberia cu 1.000 de militari mai puțin decât era prevăzut inițial

Un articol de: |

Statele Unite vor trimite în Liberia 3.000 de militari, cu 1.000 mai puțin decât era prevăzut, pentru a lupta împotriva epidemiei de Ebola, a anunțat, şeful misiunii militare americane, informează AFP.

Șeful contingentului american din Liberia, generalul Gary Valesky, a explicat că decizia a fost luată după ce militarii americani au găsit la faţa locului subcontractori pentru lucrările de construcţie, iar organizaţii private au trimis muncitori.

"În urma cooperării cu Agenţia americană pentru Dezvoltare (USAID) şi Guvernul din Liberia, am constatat că sunt suficiente capacităţi la faţa locului. Acest lucru ne permite o reducere a forţelor anunţate iniţial. În consecinţă, avem în vedere aproximativ 3.000 de persoane", a precizat oficialul.

Aproximativ 2.200 de militari americani se află în prezent în Liberia, iar Pentagonul îşi anunţase intenţia de a suplimenta forţele până la 4.000 de persoane, a menţionat oficialul.

Potrivit OMS, epidemia de Ebola a provocat 5.160 de decese de la începutul anului, din cele 14.098 de cazuri înregistrate, cele mai afectate țări fiind Liberia, Sierra Leone şi Guineea.

Citeşte mai multe despre:   SUA,   Liberia,   3.000 de militari,   lupta impotriva ebola
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe