Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe SUA: Un bărbat a sărit gardul Casei Albe și a încercat să intre în clădire (VIDEO)

SUA: Un bărbat a sărit gardul Casei Albe și a încercat să intre în clădire (VIDEO)

Un articol de: |
Foto: energydigital.com Externe

Încă un atac la Casa Albă! Un bărbat a fost arestat pe peluza Casei Albe după ce a sărit gardul şi a încercat să intre în clădire. Atacatorul a fost blocat de câinii poliţişti, iar apoi capturat de agenţii din Secret Service.

Pe imaginile difuzate de televiziunile americane, bărbatul este văzut în timp ce este atacat de câinii poliţişti. După ce îl loveşte în cap pe unul dintre câini, americanul este doborât de al doilea, iar apoi imobilizat de agenţii din Secret Service. Americanul de 23 de ani se numeşte Dominic Adesanya şi este din statul Maryland. Agenţii au declarat că nu era înarmat în momentul atacului. Cu toate acestea, doi câini au fost răniţi şi au ajuns la veterinar în urma incidentului.

Acesta este al doilea atac de acest gen la Casa Albă în decurs de o lună. În septembrie, un fost militar în vârstă de 42 de ani, înarmat cu un briceag, a escaladat aceeaşi porţiune de gard, a parcurs peste 60 de metri pe peluză şi a reuşit să pătrundă pe intrarea principală la parterul Casei Albe. El a traversat mai multe încăperi, după care a fost reţinut.

În urma scandalului care a urmat, directoarea Secret Service şi-a dat demisia.

Un bărbat a sărit gardul Casei Albe


Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe