Teroare în Germania! Un grup de musulmani au dat buzna la o piscină țipând "Allahu Akbar" și amenințând femeile că le vor extermina

Teroare în Germania! Un grup de musulmani au dat buzna la o piscină țipând "Allahu Akbar" și amenințând femeile că le vor extermina

O gașcă de musulmani cu vârste între 20 și 30 de ani au dat buzna la o piscină de nudiști din Germania, țipând Allahu Akbar și amenințând femeile că le vor extermina pentru că sunt ușoare, potrivit dailymail.co.uk.

Musulmanii, în număr de șase, au amenințat femeile și copiii care nu purtau haine, în ciuda faptului că incidentul a avut loc la o piscină de nudiști.

"Au spus că noi, nemțoaicele, suntem toate femei ușoare și că ne vor extermina", potrivit mărturiei unei femei care se afla la piscina din orașul german Geldren.

Chiar dacă una dintre angajate a intervenit, cerându-le acestora să înceteze cu amenințările, aceștia au continuat să îi hărțuiască și pe alți angajați.

Urmăriți B1TV.ro și pe