Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe The Guardian: Raportul CE arată că Victor Ponta a încălcat sistematic Constituția și a subminat statul de drept

The Guardian: Raportul CE arată că Victor Ponta a încălcat sistematic Constituția și a subminat statul de drept

Un articol de: |

Raportul MCV întocmit de Comisia Europeană pentru România a atras atenția publicației britanice The Guardian, care scrie că autoritățile europene au intervenit puternic în disputa politică brutală care paralizează România, acuzându-l pe premierul Victor Ponta de încălcarea sistematică a Constituției țării și subminarea statului de drept în campania sa de a-l destitui din funcție pe președintele Traian Băsescu.

Raportul de 22 de pagini al CE care evidențiază eșecurile României de a respecta standardele legale ale Uniunii Europene, menționează că Guvernul Ponta a ignorat Constituția, a amenințat judecători, a înlăturat ilegal oficiali ai statului din poziții cheie și a zguduit sistemul democratic al separării puterilor în stat în încercarea sa de a duce la îndeplinire procesul de suspendare a lui Traian Băsescu, mai scrie The Guardian.

Raportul Comisiei spune că angajamentul guvernului român față de democrație a fost pus la îndoială. Într-un limbaj neobișnuit de dur, Comisia Europeană a descris sistemul politic din România drept „puternic polarizat”.

Jurnaliștii britanici mai scriu că Bruxellesul a cerut ca Guvernul Ponta să anuleze toate acele acțiuni ce au fost văzute în mare măsură drept un asalt asupra ordinii și procedurilor democratice.

Vezi AICI mai multe despre raportul Comisiei.

Citeşte mai multe despre:   Victor Ponta,   raport MCV,   Comisia Europeana,   Romania,   Traian Basescu
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe