Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Timiș: Nouă imigranți din Afganistan și Iran au fost prinși în timp ce încercau să treacă ilegal granița

Timiș: Nouă imigranți din Afganistan și Iran au fost prinși în timp ce încercau să treacă ilegal granița

Un articol de: |
Foto: pentrutimisoara.ro Externe

Nouă imigranți din Afganistan și Iran, între care patru copii, au fost prinși de polițiștii de frontieră din Timiș, în timp ce încercau să treacă ilegal granița spre Ungaria, informează Mediafax.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii de frontieră au prins cinci adulți și patru minori care încercau să treacă ilegal granița spre Ungaria, pentru a ajunge în Spațiul Schengen, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

”O patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicoalu Mare a observat un grup de persoane care mergeau pe jos spre Ungaria. Cei în cauză au fost reţinuti la aproximativ o sută de metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în marginea de vest a localităţii Beba Veche, în vegetaţia din apropierea frontierei”, conform comunicatului.

În urma verificărilor, s-a stabilit că cele nouă persoane, cu vârste cuprinse între 9 ani și 40 de ani, sunt din Iran și Afganistan.

”Persoanele în cauză sunt solicitanți ai statutului de azilant în țara noastră”, se mai arată în comunicat.

Cei nouă migranți s-au deplasat cu două autoturisme de ocazie până în apropierea frontierei, apoi au mers pe jos, pe câmp, până în momentul în care au fost observați de polițiștii de frontieră.

Polițiștii de frontieră au deschis dosar penal în acest caz pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Citeşte mai multe despre:   Timiş,   noua imigranti,   Afganistan,   Iran,   granita,   incercau sa treaca ilegal
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe