Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Trei astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională au revenit pe Terra, după 5 luni petrecute în spaţiu

Trei astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională au revenit pe Terra, după 5 luni petrecute în spaţiu

Un articol de: |

Trei astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) - doi ruşi şi un american - au revenit miercuri pe Terra, după ce au petrecut mai mult de cinci luni în spaţiu.

Ruşii Pavel Vinogradov şi Alexandr Misurkin şi americanul Chris Cassidy au aterizat la ora prevăzută, 08.58 (02.58 GMT), în stepele din Kazahstan, scrie AFP.

O înregistrare video publicată pe site-ul TSOUP îi arată pe cei trei astronauţi în timp ce sunt extraşi din capsula care i-a readus pe Terra şi transportaţi apoi în scaune.

Cei trei astronauţi au ajuns pe ISS pe 29 martie, după ce au efectuat un "zbor express" care a avut o durată record de mai puţin de 6 ore - spre deosebire de cele două zile care sunt necesare în cazul celorlalte lansări - la bordul unui vehicul spaţial rusesc Soyuz.

"Totul s-a petrecut bine, foarte încet", a declarat Pavel Vinogradov, în vârstă de 60 de ani, zâmbind.

"A fost un zbor memorabil", a spus la rândul său Chris Cassidy, strângându-i mâna colegului său rus de pe ISS.


Citeşte mai multe despre:   astronauti,   ISS,   aterizare pe Terra
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe