Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Turnul Big Ben din Londra va fi redenumit Elisabeth Tower, în cinstea reginei Elizabeta a II-a

Turnul Big Ben din Londra va fi redenumit Elisabeth Tower, în cinstea reginei Elizabeta a II-a

Un articol de: |

Big Ben este unul dintre cele mai faimoase repere ale Londrei, o mare atracție turistică, concurând cu simboluri ca Turnul Eiffel din Paris și Statuia Libertății din New York. Dar acum el va fi redenumit Elisabeth Tower (Turnul Elizabeta), pentru a marca cel de-al șaizecilea an al reginei pe tron.

Anunțul a fost făcut marți, la câteva zile de la sfârșitul sărbătoririi Jubileului de diamant al reginei, în vârstă de 86 de ani, relatează Reuters.

Numele oficial al turnului, care face parte din clădirea parlamentului britanic, este Clock Tower (Turnul Ceasului), dar este mult mai bine cunoscut ca Big Ben, după numele clopotului gigantic dinăuntru.

Premierul David Cameron a aplaudat schimbarea numelui, numind-o “un tribut excepțional pentru un monarh excepțional”.

Reacțiile în rândul publicului au fost, însă, mixte. Unii consideră că numele este unul clasic și mult prea bine cunoscut, iar Elisabeth Tower nu va avea aceeași semnificație. Alții, însă, spun că regina merită aceasta. Un sondaj de opinie a arătat că jumătate din cetățeni se opun schimbării și numai 30 la sută o susțin.

Big Ben/Elisabeth Tower, aflat pe malul Tamisei, este un turn neo-gotic de 96 de metri cu patru ceasuri – câte unul pentru fiecare zid – și a fost terminat în 1859.

Citeşte mai multe despre:   big ben,   Londra,   turn,   elisabeth tower,   David Cameron,   redenumire,   nume,   schimbat,   clopot,   cladirea parlamentului,   Marea Britanie
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe