Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Ucraina: Peste 100 de militari ucraineni, încercuiți de rebeli în estul țării

Ucraina: Peste 100 de militari ucraineni, încercuiți de rebeli în estul țării

Un articol de: |

Rebelii proruşi au încercuit, miercuri, peste 100 de militari ucraineni, în regiunea separatistă Lugansk, în estul Ucrainei, au anunţat autorităţile ucrainene, relatează AFP.

"Situaţia poate să fie considerată critică. Militari răniţi au fost luaţi prizonieri, inclusiv comandantul batalionului", a declarat guvernatorul pro-Kiev al regiunii Lugansk Ghenadi Moskal, adăugând că este vorba despre 112 militari ucraineni, "încercuiţi" într-o zonă cunoscută sub numele de Bahmutka, pe un drum dinspre Lugansk căte vest.

Totodată, Ghenadi Moskal a anunţat că în regiune au loc lupte intense şi că există o victimă  în rândul forţelor ucrainene.

Și Statul Major ucrainean a confirmat situaţia, precizând că este una "dificilă, dar controlabilă", în timp ce un purtător de cuvânt militar a dezminţit că ar fi vorba despre o "încercuire" totală.

Situaţia provoacă temeri cu privire la o repetare episodului de la Ilovaisk, o localitate din regiunea Doneţk în care au avut loc confruntări violente, după ce forţele ucrainene au fost încercuite de către insurgenţi proruşi. Peste 100 de oameni au fost ucişi atunci, potrivit unui bilanţ oficial - aproximativ 200 de morţi potrivit altor surse. Iar acest eveniment a fost citat de presa ucraineană drept principal motiv al demiterii din weekend a ministrului Apărării Valeri Gheletei, care a fost înlocuit marţi cu Stepan Poltorak, şef al Gărzii Naţionale.

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe