Un musulman le-a cerut unor români să nu mai bea în fața magazinului său. Ce s-a întâmplat apoi (FOTO)

Foto: dailymail.co.uk

Un bărbier musulman a abordat un grup de 10 români și le-a cerut să nu mai consume alcool, pentru că este împotriva religiei lui, potrivit Daily Mail.

După un an de hărțuieli din partea unui proprietarului musulman din Marea Britanie, câțiva români s-au săturat de fanaticul islamist și nu aveau de gând să renunțe la alcool, doar pentru a încheia scandalul.

Abbas-Khan a început o discuție aprinsă cu unul din români care a evoluat prin îmbrâncituri, până când Abbas-Khan l-a gonit pe bărbat. Românul s-a întors cu un grup de aproximativ 15 prieteni, armați cu bate de baseball și bastoane.

Românii au intrat în localul musulmanului, i-au spart geamurile și i-au bătut pe patroni pentru că i-au obligat să adere la Sharia.

„A trecut un an și situația e din ce în ce mai rea. Am contactat poliția și primăria de câteva ori, am avut câteva întâlniri, dar ei nu vor să asculte”, a declarat Abbas-Khan.

Mai mult, nici poliția nu avea o problemă cu faptul că bărbații consumau alcool pe stradă, deoarece nu este ilegal să faci asta în Luton, Marea Britanie

„În fiecare zi is parcheaza masinile în parcare, se sprijina de perete, beau, fumează și creeaza probleme. Sunt fortat sa privesc asta langa magazinul meu in fiecare zi”, a mai spus Abbas-Khan.

Acești bărbati sunt în Regatul Unit, într-un cartier musulman în care se practică Sharia. Ei sunt obișnuiți să facă ce vor prin tactici de intimidare și violență, fapt pentru care probabil li se pare de neconceput ca un grup de europeni nu numai să nu se supuna legilor lor, ci să și riposteze.

Urmăriți B1TV.ro și pe