Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Viktor Orban: Începând cu 15 septembrie, refugiații care intră ilegal în Ungaria vor fi arestați. Deciziile trebuie luate rapid. Ne aflăm în fața unei rebeliuni

Viktor Orban: Începând cu 15 septembrie, refugiații care intră ilegal în Ungaria vor fi arestați. Deciziile trebuie luate rapid. Ne aflăm în fața unei rebeliuni

Un articol de: |
Foto: britannica.com Externe

Premierul Viktor Orban a anunțat, vineri, că oricine va mai intra ilegal pe teritoriul Ungariei începând cu data de 15 septembrie va fi arestat. Liderul de la Budapesta a făcut referire în special la refugiații din Orientul Mijlociu și Siria care au luat cu asalt țara sa și întreaga Europă.

"Ne aflăm în fața unei rebeliuni. (...) Sunt multe de făcut cu privire la criza migratorie și deciziile trebuie luate rapid”, a spus premierul maghiar după o întâlnire cu președintele grupului parlamentar al Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber.

Șeful executivului ungar s-a arătat indignat de faptul că refugiații nu vor să colaboreze cu autoritățile din țara sa, refuzând să fie legitimați și amprentați, lucru pe care îl consideră, de asemenea, ilegal.

Viktor Orban a criticat și politica UE de a obliga țările membre să “adopte” un număr impus de refugiați.

“Deciziile europene nu se pot lua fără consimțământul șefilor de stat. Ce a propus președintele CE contravine înțelegerii”, a explicat acesta, conform agerpres.

În opinia lui Orban, problema refugiaților trebuie rezolvată pe teritoriul Greciei, prima țară din Schengen unde aceștia ajung, iar dacă autoritățile de la Atena nu pot îndeplini această sarcină, atunci UE trebuie să le sprijine, inclusiv “cu forțe de apărare a granițelor”.

Joi, ministrul ungar de Interne a propus guvernului de la Budapesta să declare starea de urgență din cauza numărului mare de imigranți care continuă să treacă frontiera dinspre Serbia.

Șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Janos Lazar, a anunțat că propunerea va fi discutată în ședința de guvern ce va avea loc marțea viitoare. (Detalii AICI)

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   refugiati,   imigranti,   Ungaria,   Viktor Orban
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Externe