Rețelele sociale ar putea fi legiferate de UE pentru combaterea terorismului online

Rețelele sociale ar putea fi legiferate de UE pentru combaterea terorismului online
Foto: cotidianul.ro

În cursul summitului de joi, desfășurat la Bruxelles, liderii statelor UE au lansat un apel rețelelor sociale de a-și asuma responsabilitățile în lupta împotriva terorismului online, amenințând cu adoptarea unei legislații europene ce îi va determina în acest sens, potrivit AFP, citat de Agerpres.

"Lansăm un apel companiilor de media sociale să facă tot ce este necesar pentru a împiedica difuzarea de conținut terorist pe internet", a declarat președintele Consiliului European, Donald Tusk, într-o conferință de presă.

"Dacă va fi necesar, suntem pregătiți să adoptăm o legislație adaptată", a mai afirmat Tusk.

UE cere firmelor în cauză "să dezvolte noi instrumente pentru a detecta și elimina automat acest conținut", a explicat Donald Tusk.

Liderii europeni au cerut "să rezolve provocările pe care le ridică sistemele ce le permit teroriștilor să comunice prin mijloace la care autoritățile competente nu au acces, inclusiv criptarea de la un capăt la celălalt", precum și "accesul efectiv la dovezile electronice" pentru a lupta împotriva terorismului și criminalității.

Franța și Germania s-au pronunțat de mai multe ori în favoarea unui cadru juridic european pentru rețelele de telecomunicații criptate, inclusiv serviciile de mesagerie de pe alte continente.

În mai 2016, Facebook, Twitter, Youtube și Microsoft au semnat un "cod de conduită" prin care s-au angajat față de Comisia Europeană să lupte împotriva incitărilor la ură difuzate on-line în Europa.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe