Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri High-Tech Rusia acuzată că ar fi folosit un foarte popular antivirus pentru a fura date de la NSA

Rusia acuzată că ar fi folosit un foarte popular antivirus pentru a fura date de la NSA

Un articol de: |

Rusia se află din nou în centrul unui scandal internațional de spionaj. De data aceasta hackerii ruși asociați guvernului ar fi fost implicați într-o operațiune prin care ar fi sustras date sensibile de la agenția de securitate americană NSA. Principala unealtă folosită pentru spionaj ar fi fost popularul antivirus Kaspersky. Detaliile au ajuns publice printr-un raport publicat de The Wall Street Journal, potrivit Playtech.

Potrivit raportului care acuză antivirusul Kaspersky că a fost o unealtă în mâinile hackerilor ruși, informațiile erau din domeniul securității și apărării împotriva atacurilor cibernetice. Cei implicați ar fi putut afla de existența acestor informații după o simplă scanare a antivirusului companiei ruse. În 2015, agenți ruși au furat materiale importante dintr-un calculator al unui contractor NSA. El a luat informațiile acasă, iar rușii le-au identificat printr-o scanare pe care antivirusul Kaspersky a făcut-o. Motivul pentru care raportul indică o legătură cu hackeri ruși este descoperirea unei vulnerabilități în software. Antivirusul creat de Kaspersky folosește transmisiuni criptate prin SSL, iar dacă cei vinovați ar fi reușit spargerea criptării, atunci ar fi reușit să scaneze informațiile fără să alerteze compania sau contractorul. 

Citește și: 12 milioane de euro aruncați în vânt: Portalul eRomania, pe care statul voia să promoveze Centenarul, este picat de două zileStela Popescu putea fi salvată. Explicația unui medic celebruCe pensie avea Stela PopescuBitdefender a MUTAT producția din China în Satu Mare, pentru echipamentul Bitdefender Box

Companiile care produc antiviruși au fost adeseori acuzate de colaborare cu unele guverne în vederea spionajului, precum și de producerea unor programe malware utilizate în spionaj

Citeşte mai multe despre:   antivirus kaspersky,   rusia,   hackeri,   spionaj,   NSA
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 High-Tech