Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică ACL pierde majoritatea în Suceava: 12 consilieri locali au trecut la PSD sau se declară independenți

ACL pierde majoritatea în Suceava: 12 consilieri locali au trecut la PSD sau se declară independenți

Un articol de: |
Foto: obiectiv.info Politică

Un număr de 12 consilieri judeţeni aleşi din partea PNL, PDL şi PPDD au trecut la PSD sau şi-au declarat independenţa politică în baza OUG 55/2014 care suspendă timp de 45 de zile prevederile prin care aleşii locali îşi pierd mandatul dacă părăsesc partidul din care au făcut parte la data alegerilor, relatează Mediafax.

Doi consilieri judeţeni PNL, Cristina Teodorovici, care este şi inspector şcolar general adjunct şi Brînduşel Nichitean, s-au înscris în PSD, potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Suceava.

Tot în PSD s-a înscris şi consilierul judeţean PPDD Adrian Isepciuc.

Sursa citată menţionează că şi-au exprimat opţiunea în scris să devină independenţi consilierii judeţeni PNL, Ioan Piticari, Raul Gabriel Rotaru şi Gheorghe Ghişovan, consilierii judeţeni PDL, Mihai Creţeanu, Cristian Cuciureanu, Mihai Voloşeniuc şi Bogdan Paul Boncheş, dar şi consilierii judeţeni PPDD, Mihai Artene şi Petru Preutescu.

În aceste condiţii, PPDD nu mai are nici un consilier în Consiliul Judeţean Suceava, grupul PNL, format iniţial din opt membri rămâne cu doar trei consilieri judeţeni, iar grupul PDL, din care făceau parte 14 consilieri rămâne cu zece membri, în timp ce grupul PSD se măreşte de la 11 la 14 membri.

După anunţul celor 12 consilieri judeţeni care au părăsit partidul pe listele cărora au fost aleşi, ACL pierde majoritatea, având doar 17 voturi din totalul de 37.

Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică