Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Antonescu: N-am discutat cu Ponta de 4 zile. Am transmis că e necesară o reuniune USL pe RMGC

Antonescu: N-am discutat cu Ponta de 4 zile. Am transmis că e necesară o reuniune USL pe RMGC

Un articol de: |

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că nu a mai discutat cu premierul Victor Ponta de patru zile şi că i-a transmis acestuia, prin intermediul miniştrilor PNL, că este necesară o reuniune USL pe subiectul proiectului Roşia Montană deoarece "sunt lucruri de clarificat".

„Ultima discuţie pe care am avut-o cu premierul Ponta a fost sâmbătă sau duminică", precizat liderul PNL, potrivit Mediafax.


El a fost întrebat de ce nu a avut discuţii cu premierul, în contextul în care au fost mai multe declaraţii pe subiectul sensibil privind proiectul Roşia Montană.

„De ce nu am discutat? Sigur că sunt nişte lucruri de clarificat. Am avut agende diferite (...) vom discuta. În orice caz, nu e ceva de negociat între noi. Eu cred că nu ar fi deloc rău – şi am transmis prin colegii mei care l-au văzut astăzi la Guvern pe premier – să avem o reuniune a USL cât mai curând, ca să lămurim aceste lucruri. Nici eu şi nici premierul Ponta presupun nu dramatizăm toată această situaţie, pentru că nu s-a încălcat nicio hotărâre a USL, nu aveam o hotărâre în acest sens, nu am făcut niciun atac la premierul Ponta sau la Guvernul României", a mai spus Antonescu.

Citeşte mai multe despre:   Crin Antonescu,   Victor Ponta,   Rosia Montana
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică