Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Apartenența senatorului Cezar Măgureanu la PSD, sub semnul întrebării. Ponta îl punea sub incidența Codului de etică ”Macovei”

Apartenența senatorului Cezar Măgureanu la PSD, sub semnul întrebării. Ponta îl punea sub incidența Codului de etică ”Macovei”

Un articol de: |
Foto: timisoarastiri.ro Politică

PSD se leapădă de senatorul Cezar Măgureanu după ce DIICOT a început anchetarea sa într-un caz de evaziune fiscală, ocazie cu care au reieșit la lumină și relațiile politicianului cu clanurile interlope din Giurgiu.  Ba mai mult, la finele anului trecut, Victor Ponta însuși îl condamna pe politicianul giurgiuvean pentru conexiunile sale condamnabile.

Marți, procurorii DIICOT au efectuat peste 250 de percheziții pentru desctructurea unei grupări care se ocupa cu evaziunea fiscală cu produse alimentare și cu materiale de construcții, cele mai multe fiind aduse din import.

Printre cei vizați sunt și senatorul PSD Cezar Măgureanu, fiica și ginerele acestuia care deține o firmă implicată în activitățile evazioniste.

Doar că PSD, prin vocea șefului Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, nu recunoaște apartenența lui Măgureanu la această formațiune politică.

"Este parlamentar ales de cetăţenii din Giurgiu şi este independent. Nu s-a afiliat niciodată grupului PSD. Şi-a dat demisia din UNPR acum câteva luni", a afirmat Zgonea, potrivit Mediafax.

Totuși, în luna mai 2012 Cezar Măgureanu anunța că părăsește UNPR (unde era vicelider) pentru a terce la PSD.

Asta după ce, cu doar câteva luni înainte, președintele PSD Victor Ponta îl lista, pe blogul personal, pe Măgureanu între membrii UNPR care ”intră sub incidența Codului de Etică Macovei”, respectiv codul elaborat de Monica Macovei si Daniel Buda, în baza căruia PDL îi sancționa pe membrii PDL condamnați penal sau care au colaborat cu securitatea, dar și pe cei care sunt în conflict de interese sau nu-și depun la timp declarațiile de avere.

Ponta amintea în acest sens de legăturile ” dovedite cu cei din clanurile de interlopi” întreținute de senator.

 

Citeşte mai multe despre:   Cezar Magureanu,   evaziune fiscală,   senator,   Valeriu Zgonea,   codul de etica,   Monica Macovei,   perchezitii,   PSD
Recomandă stirea:
email
 
 
TOP 5 Politică